Cernăuțenii au acumulat datorii de aproape 80 de milioane de grivne pentru încălzire

La finalul sezonului rece, consumatorii din Cernăuți au acumulat datorii de aproape 80 de milioane de grivne pentru serviciile de încălzire, anunță Întreprinderea comunală „CernivțiTeploKomunEnergo”, care îi îndeamnă să își achite restanțele. Imediat după închiderea sezonului de încălzire, în oraș au început pregătirile pentru următorul.
Potrivit directorului întreprinderii, Oleksandr Korciunov, iarna a trecut fără avarii majore pe rețelele principale, iar pierderile au fost reduse considerabil. Datorită modernizării echipamentelor, consumul de apă a scăzut cu 40%. De asemenea, compania s-a încadrat în limitele de consum de gaz stabilite. Deși era prevăzută încheierea sezonului la 1 aprilie, temperaturile scăzute au prelungit furnizarea căldurii până pe 14 aprilie.
Cu toate acestea, întreprinderea se confruntă cu probleme financiare grave. De trei ani, statul nu a compensat diferența între tarifele reale și cele plafonate, astfel că datoriile „CernivțiTeploKomunEnergo” au ajuns la 690 de milioane de grivne. De obicei, vara o parte din datorii se achită, dar restanțele pentru căldură rămân constante, în jur de 40 de milioane de grivne anual.
Între timp, lucrările de modernizare continuă: săptămâna trecută au început înlocuiri de conducte pe străzile Ruska și Goleavna. Planul pentru această vară este să fie schimbate trei kilometri de rețele termice și 46 de pompe, unele dintre ele vechi de peste 40 de ani. Testările hidraulice ale rețelelor sunt în plină desfășurare, pentru a identifica și repara din timp eventualele defecțiuni. Toate lucrările sunt realizate cu sprijinul autorităților locale, întrucât veniturile proprii ale întreprinderii nu sunt suficiente.
Urmăriți-ne pe Telegram