Copiii din Transcarpatia au plecat în vacanță de vară în regiunea cehă Vysočina

Patruzeci de copii din Transcarpatia, care studiază limba cehă, au plecat într-o tabără de vară în regiunea Vysočina din Cehia, în cadrul parteneriatului de lungă durată dintre Consiliul Regional Transcarpatia și această regiune cehă.

Din grup fac parte elevi ai Școlii Masaryk din Svaliava și ai unor instituții de învățământ din Mucacevo. Pentru copii a fost pregătit un program ce îmbină odihna cu activități educative și culturale. Aceștia vor vizita obiective istorice și monumente de patrimoniu, vor cunoaște tradițiile și gastronomia cehă, vor comunica cu vorbitori nativi ai limbii cehe și vor participa la activități sportive și recreative, inclusiv la excursii în situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Vacanța a debutat cu o primire oficială la conducerea regiunii Vysočina. Reprezentanții Consiliului Regional Transcarpatia au mulțumit partenerilor cehi pentru colaborarea de durată, organizarea taberei și sprijinul constant oferit copiilor din regiune, subliniind că astfel de inițiative consolidează parteneriatul dintre Ucraina și Cehia și creează noi oportunități pentru tânăra generație.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina