„Deșteaptă-te, române!” – un răsunet din trecut pentru zilele noastre

Nu e ziua imnului național astăzi, dar e o dată când ar trebui să ne amintim de poetul revoluționar Andrei Mureșanu, cel de la care ne vine un răsunet ce tot îi cheamă pe români la deșteptare. Se împlinesc astăzi 160 de ani de la ziua când i s-a sfârșit, la Brașov, drumul pământesc. Și tot la Brașov, la 1848, a fost scris pentru revoluționarii români din Transilvania, acel ”Răsunet”, numit de Nicolae Bălcescu ”Marseilleza românilor”, iar din 1990 devenit imnul României.

Aflându-mă anul trecut la început de noiembrie la Brașov, la un colocviu internațional consacrat cărții și limbii române, nu se putea să nu aud numele poetului. Mai ales că printre participanți se afla eruditul preot Vasile Oltean, care nu contenea să povestească cum au apărut înflăcăratele versuri patriotice, convingându-i pe toți de descoperirea sa: Autorul melodiei Imnului Național nu este, așa cum se scrie în manualele școlare, adică Anton Pann, ci brașoveanul George Ucenescu, student al lui Anton Pann, cantor la Biserica Sfintei Treimi din comuna Bolgarsechiului (Șcheiului) de Sus, în Brașov. Preotul, care e și un cunoscut scriitor, Vasile Oltean, a împărțit cu dărnicie tuturor cartea sa, cu un scurt istoric al apariției Imnului Național, bazat pe laitmotivul: ”Mai întâi poetul Andrei Mureșanu a cunoscut melodia de la Ucenescu, și apoi și-a formulat conținutul poeziei, pentru că, după cum spune documentul, căuta o melodie după care să compue un sonet”.

Eu port o altă impresionată poveste ce pornește de la „Răsunetul” lui Mureșanu. E un episod foarte semnificativ din anii mai buni ai lui Mihai Eminescu. Se știe că în toamna anului 1875 Eminescu a făcut o călătorie la Cernăuți. Și nu doar de dragul revederii cu prietenii și orașul copilăriei sale. Autoritățile austriece sărbătoreau o sută de ani de la anexarea provinciei. ”Pe la sfârșitul lui septembrie Ștefanelli se trezi cu Eminescu în prag. Poetul adusese într-o ladă, sub un vraf de psaltiri, ceasloave și biblii, un număr însemnat de exemplare dintr-o broșură antiaustriacă, alcătuită pe bază de documente de Mihail Kogălniceanu, cu scopul de a o răspândi clandestin, trimițând-o chiar la căpeteniile serbării”, scrie Călinescu. Trist era orașul, și mai trist – Poetul. Însă a avut parte și de bucurie, când pe la două după miezul nopții, se auziră în stradă un cor de voci bărbătești cântând lent și jalnic ”Un răsunet” al lui Mureșanu. Călinescu scrie: ”… pe muzica lui A. Pann”. Dar altceva e important pentru noi, cei din Cernăuți. ”Eminescu îndeosebi fu impresionat: Niciodată – zise – nu mi-a plăcut cântecul acesta așa de mult ca acuma”.

Niciodată nu ne-a plăcut atât de mult, zicem și noi de fiecare dată când avem prilej să auzim „Deșteaptă-te,. române”, ca un ecou al „Răsunetului” lui Mureșanu, auzit de Eminescu la Cernăuți.