În secolul al XIX-lea, când Imperiul Rus își amplifica influența în teritoriile proaspăt anexate, numite de ei Basarabia, primele instituții care au avut de suferit au fost bisericile. În 1808, țarul rus Alexandru I înființează un Exarhat subordonat Bisericii Ortodoxe Ruse. În funcția de exarh a fost numit mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. În 1813, a fost întemeiată Eparhia Chișinăului și Hotinului, după proiectul exarhului Bănulescu-Bodoni. Tot în 1813, mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni deschide un seminar teologic la Chișinău pentru pregătirea preoților. Mai târziu, este deschisă o tipografie a Eparhiei, unde se tipăreau cărți bisericești în limba română, cu litere chirilice. Tipografia a funcționat până în 1882, când a fost închisă, deoarece, după părerea unor ierarhi ruși, limba română în biserică frâna procesul de rusificare a populației. Cărțile bisericești în limba română au fost confiscate și înlocuite cu cele în limba rusă.
Rusia țaristă nu și-a respectat promisiunea de a păstra limba și tradițiile naționale în teritoriile anexate. Se urmărea asimilarea populației atât prin limba rusă, introdusă în biserici, cât și prin cultivarea unui „duh” specific, promovat de Biserica Rusă în masele largi ale populației.
A trecut secolul XIX, a venit revoluția în Rusia, s-au schimbat hărțile. Basarabia, în 1918, se întoarce la rădăcini, dar războiul din anii 1940–1945 aduce din nou schimbări teritoriale, iar populația Basarabiei se trezește, în 1945, în URSS, fiind nevoită din nou să învețe limba rusă. Partea sudică a Basarabiei este inclusă în componența RSS Ucraineană. De această dată, presiunea asupra populației băștinașe devine și mai puternică, dublă. Între 1945 și 1960, regimul totalitar sovietic a încercat să rusifice populația, dar fără succes. Disperată, conducerea de la Moscova cere Kievului lichidarea bisericilor și chiar a satelor românești care aveau lăcașe de cult frumoase și încăpătoare (Frumușica Nouă, Zoreni).
Voi aduce două exemple din Basarabia istorică, care dovedesc lichidarea premeditată a bisericilor în satele românești și păstrarea celor din satele rusești:
- Biserica din Frumușica Veche (Starosillia) este închisă în anii ’60 ai secolului XX. Icoanele și clopotele bisericii sunt transferate bisericii din satul rusesc Nicolaevca, situat la 6 km distanță. Biserica din Nicolaevca nu a fost închisă. Populația acestui sat este formată din țărani ruși din regiunea Kursk, aduși în 1826 de guvernul țarist.
- Biserica din Vădeni, Moldova (Crutoiarivca), este închisă în 1960. În 1963 este recunoscută ca monument de arhitectură de valoare națională, iar în 1967 este distrusă complet. Averea bisericii este transferată bisericii din satul vecin Ruskoivanivca, populat de ruși aduși din regiunea Kursk între 1820–1827. Inițial, rușii s-au așezat lângă satele românești, iar în timp au fost împroprietăriți inclusiv cu bunuri ale bisericilor românești.
Majoritatea satelor românești din regiunea Odesa au suferit sub regimul totalitar sovietic comunist. Au fost demolate bisericile din Manja (Mineailivca), Pocrovca Nouă, Hagi-Curda (Comâșivca), Vădeni (Crutoiarivca), Orman (Furmanivca), Chitai (Cervonîi Iar), Frecăței (Lâmanske), Anadol (Dolânske). O parte dintre acestea au fost distruse în anii ’60, altele chiar în anii ’80: Hagi-Curda, Anadol, Frecăței.
Un exemplu elocvent este biserica din satul Manja. În 1860 a fost construită biserica din lemn, iar în 1870 – cea din piatră. În 1879 biserica este închisă, deoarece enoriașii refuzau să participe la slujbe în limba rusă. După alipirea Basarabiei la România în 1918, biserica este redeschisă, renovată și sfințită în 1924, cu slujbe în limba română. În 1948, după război, biserica este din nou închisă din cauza opoziției față de limba rusă în cult. Pentru a împiedica oamenii să meargă la mănăstirea din Furatu, aceasta este închisă în 1949. În 1960, biserica din Manja este demolată complet, fără a fi permisă folosirea ei ca instituție culturală. Abia în 1995, sătenii au adaptat o casă ca lăcaș de cult, unde slujbele sunt oficiate în limba română (deși biserica aparține de Biserica Ortodoxă Rusă).
În alte sate, bisericile au fost salvate de locuitori și transformate temporar în depozite sau incubatoare pentru viermi de mătase: Frumușica Veche, Eschipolos-Adâncata (Glubocoe), Borisăuca, Cartal (Orlivca), Barta (Plavni), Furatu (Furativca), Cioara Murza (Nadricine). La Anești (Furatu) exista un schit care aparținea de mănăstirea Noul Neamț. Acesta a fost închis în 1949. În satul Cioara Murza, nemții au construit o biserică pentru moldoveni în 1860. În 1960, rușii o închid, deoarece slujbele se oficiau în limba română.
În Satu Nou, raionul Reni (actual raionul Ismail), biserica a fost închisă în 1962 și redeschisă în 1970, la insistențele localnicilor.
La sfârșitul anilor ’80, locuitorii satelor românești au început să ceară redeschiderea bisericilor, însă era nevoie de aprobarea Moscovei, care trimitea solicitările la autoritățile locale. Bătrâni, veterani de război, oameni curajoși au mers la secretarii de partid pentru a cere aprobări. Un exemplu este Arsenie Pinteac, tatăl lui Ștefan Pinteac, care a condus un grup de consăteni la Tarutino pentru redeschiderea bisericii din Frumușica Veche. După 1990, cu bani din bugetele proprii, românii din Basarabia istorică și-au redeschis și renovat bisericile. Limba s-a păstrat, dar duhul a rămas influențat de cel al bisericii din Moscova.
În prezent, doar o singură biserică din satele românești din regiunea Odesa este subordonată Mitropoliei Basarabiei, Patriarhiei României: „Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfântul Ierarh Nicolae” din Hagi-Curda, construită de frații Vasile și Tudor Iordăchescu, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și al Consiliului Mondial al Românilor (președinte Nicolae Popa, SUA). Celelalte biserici sunt subordonate Moscovei, prin Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei), condusă de mitropolitul Onufrie Berezovski. Acesta încearcă, din 2022, să convingă că nu are legături cu Rusia, dar realitatea contrazice acest lucru. Populația din regiunea Odesa este profund influențată de Biserica Rusă – un sindrom al Stockholmului religios. Moscova, care a demolat și închis bisericile, este astăzi privită ca apărătoare a credinței.
La 20 mai 2025 a expirat termenul legal pentru trecerea bisericilor din Ucraina (UPȚ) sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (PȚU), condusă de mitropolitul Epifanie. Ce va urma este greu de anticipat. În satele românești, slujbele se oficiază în română și rusă. Limba ucraineană nu este cunoscută, iar oamenii se opun trecerii la biserica ucraineană.
În toamna anului 2024 s-a încercat înregistrarea organizației religioase „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”, însă inițiatorului, avocatul Eugen Patraș, i s-a refuzat intrarea în Ucraina, fiind declarat indezirabil pentru trei ani. Kievul se opune vehement acestui proiect.
În Basarabia istorică, majoritatea bisericilor au fost construite din donații ale enoriașilor. Aceștia ar trebui să decidă cui să se subordoneze. În secolul XIX, din cauza introducerii limbii ruse în biserici, mulți români au părăsit ortodoxia și au trecut la diverse secte: baptiști, evangheliști, subotnici, inochentiști ș.a. Se va repeta istoria?
Astăzi, când Rusia poartă un război sângeros împotriva Ucrainei, este păcat să mergi la o biserică ce îl proslăvește pe patriarhul Kiril, care a binecuvântat acest război.
Românii din Ucraina nu doresc să-și treacă bisericile sub jurisdicția autocefală ucraineană. Sfântul Sinod al BOR a luat recent o decizie favorabilă înființării entității juridice „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”. Kievul se opune și propune crearea unei structuri proprii pentru români în cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Totul va depinde de verticalitatea preoților și de modul în care vor apăra limba română în biserică, dar și, nu în ultimul rând, de sprijinul diplomatic al Bucureștiului care ar putea face echipă cu românii care își doresc revenirea la biserica canonică.
Foto BucPress – Biserica din Frumușica Veche, regiunea Odesa
Zinaida Pinteac
