Flacăra interioară. „Oricine este atașat de lumea exterioară, înseamnă că nu-L cunoaște pe Dumnezeu”

„Împărăția Lui Dumnezeu este înăuntrul nostru” ( Luca 17, 21)

Viața se întemeiază pe năzuința noastră nemărginită spre bine. Dar, ca ființe mărginite și separate, nu primim niciodată întreg acel bine pe care îl dorim. Binele suprem îl putem primi numai ca participanți nu doar la viața omenirii, ci și la tot ce există. Iar această posibilitate de a participa la viața Întregului  o avem dacă devenim conștienți că suntem acel început spiritual care ne dă viață. Conștiința acestul fapt se manifestă în noi doar prin iubire și cunoaștere de sine.

Lumea este o proiecție a conștiinței oamenilor frustrate, coruptă și rea. Dacă dorim să atingem stări avansate de iluminare și să atingem potențialul divin suprem, trebuie să ne formăm o anumită dimensiune a conștiinței. Pentru a-ți facilita evoluția spirituală, intră cu desăvârșire în sufletul tău, înconjoară-te de frumusețe: artă, mizică, literatură. În evoluția spirituală, în cele din urmă, transcezi orice definiție a frumuseții, deoarece începi să simți de fapt, splendoarea întregii existențe, ca atunci când mergi prin pădure și rămâi uimit de ceea ce oferă Creația Divină.

Fericirea sălășluiește înlăuntrul nostru, dar cunoașterea ei depinde de noi.

Există o singură modalitate de a găsi fericirea, cea de a acorda prioritate vieții interioare în fața achizițiilor exterioare. Desigur, mulți vor spune că știu “Banii nu aduc fericirea”. Ei știu că nici bunurile materiale, nici faima nu aduc fericirea, dar se comportă ca și cum ar cunoaște toate acestea. Îi vedem în continuare preocupați să se instaleze în materie.

De aceea chiar dacă reușesc, nu numai că ei nu vor fi fericiți, dar îi vor face și pe alții nefericiți.

Se face atâta scandal în jurul reușitei materiale!

Atâta timp cât se va acorda multă considerație tuturor celor care au reușit financiar, social, prezentându-i peste tot în ziare, la radio, la televiziune, vom auzi la alții mai puțin favorizați, sentimentul de a fi inferiori, de a nu fi interesați, ceea ce antrenează neapărat gelozia, invidia și ura.

Eu nu afirm ca trebuie să renunțăm complet la reușita socială, nu, eu vreau să spun că, dacă s-ar arăta oamenilor că este mai important să-și exploateze bogățiile lor interioare, societatea s-ar schimba în bine.

Mintea și gândurile noastre sunt atât de pline de lucruri lumești încât, uneori, nu putem afla pacea. Atât de multă durere, îngrijorare, singurătate și teamă se află în mintea noastră, încât simțim pornirea să dăm fuga în căutarea păcii. Unii dintre noi caută să evite problemele refugiindu-se în somn, alții merg la biserică, iar unii chiar se duc în țări străine, încercând să găsească pacea minții.

Dacă renunțăm la negare, vom vedea că falsitatea, manipularea și distorsionarea adevărului satisfac cu preponderență cele mai josnice înclinații ale oamenilor, pătrunzând întreaga societate.

O altă ezitare în a ne elibera de gândire constă în identificarea iluzorie a gândurilor nu doar ca fiind “ale mele”, ci chiar fiind “eu”. Mintea tinde să fie mândră de gândurile sale, de parcă ar avea cine știe ce comoară. Ne este util să realizăm că binele se compară cu partea hardware (sau corpul principal al unui computer) iar gândurile apar, de fapt, doar în forma softului, ca programe de origine externă ce poate fi înlocuite.

Eliberarea de gândire este facilitată de conștiența și perspectiva spirituală că toate gândurile sunt deșarte, lipsite de un adevăr sau valoare intrinsecă. Atracția lor provine din valoarea exagerată pe care o dezvoltă faptul că le considerăm a fi “ale noastre” – și deci speciale, demne de respect, admirație sau de o atentă conservare. Pentru a scăpa de sub dominația minții este nevoie de smerenie radicală, și de o disponibilitate intensă de a abandona motivațiile fundamentale. Această disponibilitate primește energie și putere din voința care ia naștere din iubirea de Dumnezeu și pasiunea de a abandona iubirea gândirii pentru iubirea de Dumnezeu.

Așadar, cum poți scoate din minte gândurile? Desigur nu dai fuga într-un loc sau altul. Căci oriunde vom merge, gândurile te vor urma.

Dar dacă mintea și intelectul pot fi aduse înlăuntru și absorbite în “Sinele” tău spiritual, vei cunoaște imediat o stare de pace. Doar atunci când mintea și intelectul nu sunt centrate în Conștiința Divină lăuntrică, ele vor fi prinse în mrejele lumii și astfel, vom pierde pacea minții și liniștea sufletului.

Dacă în fiecare zi ne-am strecura înlăuntrul nostru și am absorbi din licoarea păcii, vom observa cum treptat, mintea se va opri din rătăcire.

La fel cum ne hrănim zi de zi pentru a ne hrăni trupul, tot așa avem nevoie să pătrundem înlăuntrul nostru să hrănim mintea cu iubirea și pacea sufletului. Atunci mintea va deveni pozitivă și vom reuși tot mai mult să ne controlăm simțurile și să ne descătușăm de atașamentul față de lucrurile lumești.

Oricine este atașat de lumea exterioară, înseamnă că nu-L cunoaște pe Dumnezeu. O astfel de ființă nu poate gusta adevărata pace.

Nu trebuie să ne mulțumim doar cu înțelegerea intelectuală a lui Dumnezeu, trebuie să ne străduim să-L simțim chiar în inima noastră. Dumnezeu trebuie să fie trăire și atunci când această trăire va devein realitate, se va produce acea transformare în lumea noastră interioară. În general, oamenii trăiesc în exterior, în plăceri materiale și iluzii și doar în cazul când încep să-L simtă pe Dumnezeu în interiorul lor apare schimbarea radicală și viața are un alt sens. Atunci devenim  capabili cu adevărat să simțim compasiune, înțelegere și să dăruim necondiționat celor din jur dragoste. În acest mod, n-ar trebui să ne mulțumim niciodata doar cu cunoașterea intelectuală. Doar prin rugăciune, închinăciune, lupta cu propria ființă, precum și cunoașterea de sine, putem ajunge la adevărata credință în Dumnezeu.

Deseori, ascultând vorbirea unui om cunoscut, punem accent doar pe exterior și modul de a se exprima, fără a încerca să-i pătrundem interiorul și în acest mod putem avea o impresie greșită despre acest om. Pentru a-l pătrunde, însă, trebuie să-I privim cu sufletul și atunci vom putea înțelege esența gândurilor pe care le poartă. Prin puterea Fiului nostru ne pătrundem reciproc mai profund și ajungem să ne cunoaștem mult mai bine. O forță sufletească a semenului nostru poate fi înțeleasă și pătrunsă numai de aceeași forță, ascunsă de factorul vital din el.

Sufletul se deschide doar altui suflet și atunci o viață nouă se deșteaptă în noi. Este viața spirituală, îzvorâtă din scânteia Atotputernicului. Fiecare dintre noi jertfim cu ceva, dăm câte ceva, ieșim din întunericul și încătușarea noastră egoistă și deschidem porțile iubirii necondiționate. Sufletul nostru se eliberează de întunericul rațiunii egoiste și se leagă de factorul vital din noi.

Renunțarea la plăcerile și bucuriile din lume, înseamnă renunțare la exterior,mai bine zis, la captivitatea exteriorului și reîntoarcerea la sine. Mântuitorul Iisus Hristos spune „ Împărăția Cerului este în voi” ca o sugestie practică, iar de aici derivă calea introspecției, sau trăirea în sinele profund și capacitatea de a intra în dialog direct cu Dumnezeu prin adevărata rugăciune. Și atunci nu mai depindem de lumea exterioară ca sursă de satisfacție, pentru că am descoperit sursa plăcerii în noi înșine.

Adevărata libertate este o atitudine interioară ce nu depinde de mediu, stat, lege sau de alte persoane. Ea depinde, în exclusivitate, de relația pe care o avem cu noi înșine.

Preot Dr. Radu Ilaş, pentru Agenția BucPress