Generalul Valeri Zalujnîi: Aproape 9.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în cele şase luni de invazie rusă
Aproape 9.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în cele şase luni de invazie rusă, a anunţat luni comandantul armatei ucrainene, generalul Valerii Zalujnîi, citat de agenţia Interfax-Ucraina.
Copiii ucraineni au nevoie de o atenţie particulară, întrucât taţii lor au plecat pe front şi „se regăsesc probabil printre cei aproape de 9.000 de eroi care au fost ucişi”, a spus în timpul unui forum desfăşurat la Kiev generalul Zalujnîi, şeful Statului Major al armatei ucrainene.
Aceasta este una dintre extrem de rarele declaraţii ale responsabililor ucraineni despre pierderile militare suferite de Kiev în războiul lansat de Rusia pe 24 februarie.
Cea mai recentă declaraţie de acest fel îi aparţinea preşedintelui Volodimir Zelenski şi fusese făcută la jumătate lunii aprilie, când a afirmat că până atunci aproape 3.000 de militari ucraineni fuseseră ucişi şi alţi circa 10.000 răniţi de la începutul agresiunii ruse.
Volodimir Zelenski a declarat în cadrul conferinței că aproximativ 1 milion de persoane apără Ucraina ca parte a forțelor armate ucrainene sau a altor servicii.
Zalujnîi nu a spus câți civili au fost uciși sau câți membri ai personalului rusesc a estimat Kievul că au fost uciși în lupte, dar Statul Major al forțelor armate ucrainene a estimat că numărul militarilor ruși a fost de 45.400 de morți.
Urmăriți-ne pe Telegram