În regiunea Nikolaev a fost ridicat un monument în memoria militarilor cernăuțeni
Zilele trecute în satul Andriicikove din regiunea Nikolaev, a fost dezvelit un monument în memoria eroilor ucraineni care și-au sacrificat viețile pentru eliberarea satului de sub ocupația militară rusă. Monumentul aduce un tribut de recunoștință militarilor din cadrul Brigăzii Aeropurtate de Asalt 80, care au luptat cu curaj și devotament pentru apărarea demnității și suveranității Ucrainei.
În luna martie a anului 2022, această unitate a desfășurat o operațiune îndrăzneață, reușind să elibereze satul de sub ocupația forțelor inamice. Cu toate acestea, în urma confruntărilor sângeroase, zece parașutiști și-au pierdut viața.
Monumentul a fost instalat de un fermier local. Pe el sunt înscrise numele celor zece parașutiști căzuți în bătălie, patru dintre care sunt originari din regiunea Cernăuți, iar unul este român de etnie: Kostiantin Herman, Maksîm Zalevskii, Ivan Hai și Marin Melnicov.
De menționat că ultimul este originar din satul Vancicăuți.
Urmăriți-ne pe Telegram