Însărcinată în șase luni și cu alți patru copii, o mamă a fugit din calea războiului. Și-a găsit adăpost la Cernăuți

”Însărcinată în șase luni și cu alți patru copii, o mamă a fugit din calea războiului” Povestea unei mame cu cinci copii, care s-a refugiat la Cernăuți din Guleaipole a fost înregistrată de reporterul  audiovizualului public Suspilne Cernivtsi.

Oleksandra Posvistak, persoană strămutată intern: ”Am fugit din Guleaipole în data de 10… Trei luni ne-am aflat pe drumuri. Trebuia să nasc, mă gândeam – unde, oare, voi naște? O perioadă am locuit în orașul Zaporojie, apoi s-a întâmplat altfel cumva. Am născut copilul la 36 de săptămâni…

Am cinci copii. Cea mai mare Rima – are 11 ani, Chira – 9 ani, Carina – 8 ani, Cristina – 5 ani și Ksiușa – 6 luni… Am născut foarte greu.  Probabil din cauza faptului că eram ascunsă prin subsoluri, pe durata sarcinii nu am avut posibilitatea să mă alimentez normal… Eram într-o stare, în care nu știeam ce va fi cu mine în ziua următoare. Mai târziu am fost spitalizată în secția de terapie intensivă… Probleme de sănătate, eram stresată… .

La momentul sosirii noastre în Zaporojie a început să sune alarma antiaeriană… Aveam deja un fel de reflex. Când sună sirena mă sculam  imediat și alergam pe coridoare…  Era pe la sfârșitul unei săptămâni, când am decis să ne refugiem. Sirenele sunau deseori noaptea și în timpul unei alarme, când eram pe coridor, i-am zis soțului că ar trebui să ne evacuăm. De obicei, în oraș alarma suna poate o oră, o oră și jumătate, atunci a sunat un minut și atât…. Dar era foarte înfricoșător, tremurau geamurile. De multe ori erai deschise, că în caz de bombardamente nu se sparge sticla… A doua zi i-am spus  soțului: hai, ne refugiem.  Am văzut lângă scara noastră multă lume, ieșierea era blocată. După atacurile rușilor, au distrus parțial casa…  erau salvați niște vecini…  Și am fugit de acolo, am fugit din calea războiului…

…Și iată, suntem la Cernăuți.  Am  venit aici de frică. Nu aveam nimic cu noi, imediat am luat copiii. Ne-am speriat… Demult vroiam să ne refigiem. Ne-am evacuate de dragul copiilor, sunt pre amici și nu au înțeles apropae nimic din acaestă viață. Împreună cu soțul și copiii am fost ajutați de membrii organizații ”SOS Satele Copiilor”, ulterior el a plecat la părinți, i-a adus și pee i la Cernăuți. Acum și-a găsit un loc de muncă.

Când am ajuns aici, nu aveam nimic… Absolut nimic…

Aveam prieteni acolo, iar aici ai impresia că toți sunt străini.  Prietenele fetițelor au rămas acolo, uenele s-au refugiat cu familiile din Guleaipole la Zaporojie… Aici nu avem nici rude, nici prieteni… Fetele vor să frecventeze școală, dar și aici,  la Cernăuți, sună alarma. Nu le-am permis să meragă la școală, mai bine să învețe la distanță. Asta e realitatea noastră.

Am telefonat vecinilor noștri, ne-au spus că soldații noștri sunt acolo. Va trebui să mai așteptăm. Deocamdată, nu știu de ne vom întoarce. Unde să revenim?

foto: adăpost antiaerian Guleaipole