La Ujgorod și Mucacevo se vor deschide reședințele lui Moș Nicolae

La Ujgorod și Mucacevo se vor deschide reședințele lui Moș Nicolae
Reședințele lui Moș Nicolae vor fi inaugurate la Muzeul de Arhitectură Populară și Viață Cotidiană din Ujgorod și la Castelul „Palanoc” din Mucacevo.
Informația a fost publicată pe pagina de Facebook a Direcției Turism și Stațiuni din cadrul Administrației Militare Regionale Transcarpatia.
Reședința lui Moș Nicolae din curtea interioară a Castelului Mucacevo va fi deschisă pe 29 noiembrie și va funcționa până pe 6 decembrie.
„Aici va fi amenajată o zonă pentru fotografii, iar doritorii vor putea scrie o scrisoare lui Moș Nicolae, care va oferi cadouri copiilor. Întâlnirea cu Moș Nicolae va fi posibilă zilnic între orele 12:00 și 17:00. Accesul în reședință se va face pe baza biletelor obișnuite la Muzeul Istoric din Mucacevo”, se precizează în comunicat.
De asemenea, întâlniri cu Moș Nicolae vor avea loc, începând cu 3 decembrie, la Biserica Șelestiv din incinta muzeului în aer liber din Ujgorod.
„Pentru toți vizitatorii, reședința va fi deschisă între 3 și 8 decembrie, între orele 15:00 și 18:00, iar pentru grupurile de copii, cu programare prealabilă, între orele 10:00 și 15:00. Accesul în reședință se va face printr-o donație minimă de 100 grivne pentru Forțele Armate ale Ucrainei”, au adăugat pe pagina Direcției de Turism
Urmăriți-ne pe Telegram