Lescenko: Vârsta medie a soldaților în unele brigăzi ale forțelor armate este de 54 de ani

Serghei Lescenko, consilier al șefului biroului prezidențial, a adus în atenție o statistică alarmantă cu privire la vârsta medie a soldaților ucraineni. Potrivit declarațiilor sale, făcute în cadrul telemaratonului național, vârsta medie a militarilor din unele unități ale Forțelor Armate ale Ucrainei (VSU) atinge 54 de ani.
„În afara aspectului tehnic, există în prezent o lipsă masivă de personal militar. Este necesară efectuarea de rotații și aducerea de rezerve. În unele brigăzi, conform informațiilor pe care le-am auzit, se înregistrează cifre îngrijorătoare. Vârsta medie este de 54 de ani. Un militar în vârstă de 54 de ani nu poate participa eficient la acțiuni de asalt”, a afirmat Lescenko.
El consideră necesară efectuarea rotației.
„Brigăzile care se află acum în vestul Ucrainei ar trebui să înlocuiască pe cele care se află acum în est, pentru ca acestea să aibă măcar puțin timp de odihnă. Atât conducerea ucraineană, cât și statul major al comandantului suprem lucrează la cum să facă anul 2024 mai eficient în eliberarea pământului nostru de agresor”, a conchis fostul deputat.
De asemenea, el a vorbit despre pierderile Forțelor Armate ale Ucrainei. În unele detașamente, din cei 110 de soldați înregistrați la începutul invaziei, au mai rămas doar trei, a spus Lescenko.