Nu degeaba m-am trezit, de Ziua Mondială a Fericirii, cu presimțirea că trebuie să mi se întâmple ceva neordinar de frumos, un nu-știu-ce ieșit din cotidian. Mai zăbovim în regalul lirico-sentimental al Mărțișorului, bucurându-ne de reînvierea naturii, acordând coarda inimii în unison cu minunile înfloritoare ale pământului. Echinocțiul de primăvară ne anunță că, de mâine, durata zilei începe să crească și vom avea mai multă lumină. Dar, indiferent cum va fi mâine cerul deasupra Cernăuțiului, soarele îmi va retransmite căldura întâlnirii cu profesori de limba și literatura română și elevii lor din cele patru instituții de învățământ din Cernăuți, cu predare în limba română. Întrunirea lor metodică, condusă de profesoara Alina Abugules de la Gimnaziul „Vector”, Horecea Urbană, a deschis ușa Palatului Național pentru Ziua Mondială a Poeziei, sărbătoare anticipată și inspirat moderată de profesoara Ancuța Bâcu, director adjunct la Liceul nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți.
Așadar, întrunirea metodică s-a desfășurat sub sceptrul stăpânei noastre, Limba Română, și al crăiesei Poezia, care e ca o statuie de aur întru strălucirea limbii române, dar și zbucium, durere de suflet, o permanentă stare a dorului de zbor. Pentru neamul nostru, poezia a fost întotdeauna asociată cu sacralitatea. Salvare de durere și refugiu în zona suferinței, plâns de bucurie și bocet amar, sinceră deschidere și adâncă discreție, dure manifestări protestatare și duioase destăinuiri de iubire – toate își găsesc expresie în Poezie, care poartă coroană regală în universul artelor, dar și în rimele naive ale unor oameni simpli, împătimiți de a versifica. Ziua Mondială a Poeziei o sărbătorim de mai mulți ani la Cernăuți, ca o suavă mișcare de a-i revendica valoarea de centru al civilizației europene de odinioară, când își purta faima de oraș cultural cu mai multe biblioteci și librării decât cârciumi și dughene. Dar povestea cu mai multe librării decât cârciume și dughene ține de un trecut tot mai îndepărtat și greu de recuperat. Greu, însă nu imposibil, ne-au dovedit copiii din cele patru școli cu predare în limba română, care ne-au reamintit de poeții noștri români din Bucovina – trăitori pe pământ, înălțați la ceruri…
Gimnaziștii de la Horecea Urbană, îndrumați de profesoara Alina Abugules, au prezentat fragmente din viața și opera poetului martir Ilie Motrescu și din creația celui mai îndrăgit scriitor contemporan al copiilor, Arcadie Suceveanu. E drept că Arcadie Suceveanu are și o răscolitoare „arhivă lirică a Golgotei”, însă aceasta e pentru când vor mai crește.
Dacă ar fi fost un concurs al declamatorilor, i-aș fi scos în față pe gimnaziștii de la Roșa-Stânca. Grupul profesoarei Valentina Marașciuc a etalat talent actoricesc, simț pronunțat al mesajului versurilor alese, râvnă de a învăța pe de rost. Toate aceste calități le întrunește Alexandru Popa, băiețelul cu glas domol, care, după o succintă prezentare a decanului poeziei românești din nordul Bucovinei, Vasile Levițchi, a recitat „Cuvânt pentru Luceafăr”. Ni se rupe inima și ochii lucesc în lacrimi când Alexandru recită: „Tot mai tânăr, mai al nostru,/ Tu ne ești atât de drag”… Aceiași fiori ni-i transmit și recitalurile din poezia lui Grigore Bostan („La Putna”, Ecaterina Verencu) și Vasile Tărâțeanu. Fascinantă a fost apariția fetiței Kira Ivanova, din clasa a IV-a, strămutată la Roșa-Stânca din Zaporojie, la începutul războiului. În trei ani, de când se află printre copii români, Kira a învățat limba română, dovadă fiind declamarea impecabilă a poeziei „Sfintele Paști” de Vasile Tărâțeanu, dublată de felul ei de a vorbi liber, nestingherit, în limba noastră.
Cu ritmuri din opera poetică a membrului de onoare al Academiei Române, Vasile Tărâțeanu, au amplificat emoțiile gimnaziștii de la școala cu cea mai veche istorie românească, din suburbia Roșa. Discipolii profesoarei Rodica Bucaciuc s-au evidențiat prin răscolirea, cu versul modernist, a unei răni mai proaspete, provocate de moartea poetului Gheorghe Ungureanu, recitând din unica plachetă a regretatului poet – „Eu fără titlu”.
Ca inițiatori ai sărbătorii, grupul profesoarei Ancuța Bâcu de la Liceul „Alexandru cel Bun” a încheiat regalul poetic cu versurile invitaților Nicolae Șapcă, Vasile Bâcu și Vitalie Zâgrea. Armonios l-au readus în lumină pe exponentul „crinilor îngândurați”, Ilie Tudor Zegrea, au urcat trepte de baladă cu Arcadie Suceveanu, i-au emoționat pe poeții prezenți atunci când aceștia și-au auzit propriile versuri în revărsarea vocilor tinere. Două liceene – Ivanca Malanciuc și Amina Bânda – și-au depășit timiditatea, citind din propriile încercări lirice. Intuiesc că le insuflă dorința de a scrie și tânărul profesor de română Cătălin Șcerbaniuc, prezent cu o poezie dedicată unei mame care și-a pierdut fiul în războiul din Ucraina.
Cred că tinerilor pasionați de poezie, ca lectură și creație, le-au fost plăcute și le vor fi de folos pe viitor cărțile dăruite, sfaturile, precum și incursiunile lirice ale scriitorilor prezenți. Vitalie Zâgrea, pe post de reporter, a evocat studenția, marcată de cenaclul literar „Mircea Streinul”; Vasile Bâcu, înainte de a citi din cele mai recente epigrame, a făcut un excurs prin istoria Palatului Național, unde toate din jur respiră românește; Nicolae Șapcă și-a exprimat bucuria întâlnirii cu tinerii cititori, simțind, poate, că și sonetele sale vor fremăta în inimile generațiilor viitoare, aidoma celor ce au străbătut prin secole. Nu mă pot pronunța în numele posterității, însă „Imn graiului”, cântat și la această manifestare de Carolina Jitaru, pe melodie proprie (piesă inclusă pe CD-ul suitei de poezie cântată pe strune de chitară), va răsuna până la ultimul vorbitor de limba română de pe acest meleag. Sper și cred, însă, că vom fi tot mai mulți iubitori de poezie și că la Cernăuți nu se va ajunge nicicând la ultima lacrimă a Limbii Române.
