Ocupanții ruși au atacat un obiect civil din regiunea Harkiv. Sunt 48 de morți și 6 răniți
Joi, 5 octombrie, invadatorii ruși au deschis focul asupra unei cafenele și a unui magazin în satul Groza, raionul Kupiansk, regiunea Harkiv. La ora 15:50 erau înregistrate 48 de persoane decedate, printre care și un copil. Aceste informații au fost comunicate de către șeful Oficiului Președintelui Ucrainei, Andrii Iermak.
“În prezent, avem informații despre 48 de persoane decedate. Printre ele se află un copil în vârstă de 6 ani. De asemenea, alte 6 persoane au fost rănite, inclusiv un copil. Operațiunile de salvare sunt în curs de desfășurare. Rușii sunt teroriștii care omoară cinic civilii”, se arată în comunicat.
Șeful Administrației regionale din Harkiv, Oleg Sinegubov, a precizat că atacul ocupanților asupra civiliilor a avut loc în jurul orei 13:15. “În prezent, echipele de salvare continuă să lucreze la fața locului. Până în acest moment, au fost scoase de sub dărâmături 48 de cadavre, inclusiv un băiat în vârstă de 6 ani. 6 persoane, inclusiv un copil, au fost rănite și primesc asistență medicală necesară”, a adăugat el.
Urmăriți-ne pe Telegram