Președintele bulgar, categoric împotriva trimiterii de ajutor militar în Ucraina
Președintele bulgar Rumen Radev a anunțat marți o poziție fermă împotriva trimiterii de ajutor militar în Ucraina, relatează ziarul Dnevnik.
Conform solicitărilor forțelor politice, un proiect de rezoluție parlamentară este de așteptat să fie înaintat de către partidul „Bulgaria Democrată”. Se așteaptă sprijin și de la formațiunile parlamentare GERB, „Continuăm Schimbarea” și „Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți”.
Până în prezent, doar două țări UE refuză să ofere ajutor militar direct Ucrainei – Bulgaria și Ungaria. În mai, parlamentul anterior a decis că Bulgaria va oferi Ucrainei asistență umanitară, financiară și tehnico-militară, în funcție de posibilități.
Potrivit textului, înaintat de formațiunea „Continuăm Schimbarea”, aspectele tehnico militare includ doar activități de reparație a echipamentelor ucrainene în întreprinderile militare bulgare, iar până în prezent nu se știe dacă acestea au fost implementate.
„Bulgaria Democrată” a intrat deja într-un conflict cu Radev, după ce i-a condamnat ferm decizia de a nu semna o declarație împotriva anexării ilegale de către Rusia a teritoriilor ucrainene.
Nu este prima dată când președintele se pronunță împotriva trimiterii de ajutoare, iar în luna martie a subliniat că aceasta ar fi o implicare directă a Bulgariei în războiul dintre Rusia și Ucraina. Radev a făcut afirmațiile după o ceremonie oficială ce a avut loc la poligonul de la Novo Selo, care a marcat preluarea de către reprezentanții italieni ai grupării de luptă NATO staționate în Bulgaria.
Rumen Radev: „Ideea că dacă dăm arme Ucrainei vom primi arme cadou de la NATO trădează o naivitate periculoasă sau o incompetență gravă”.
Pe un ton critic, el a comentat starea înarmării de care dispune personalul militar bulgar. „Întârzierea modernizării este în primul rând rezultatul amânării și respingerii numeroaselor programe care au fost dezvoltate și sunt în curs de dezvoltare de către conducerea militară de vârf. Expertiza militară este încălcată în mod sistematic de persoane aflate în funcții de putere. Cererile către puterea din Bulgaria trebuie să excludă incompetența și minciunile pe care unii oameni le răspândesc constant. Aceiași oameni au făcut parte din mai multe guverne și parlamente. Au oprit modernizarea ani de zile. Acum aceiași oameni se grăbesc să furnizeze armament Ucrainei, fără să fi introdus nimic nou și în acest fel se grăbesc să ne priveze de ceea ce avem în prezent. Aceasta este o poziție nedemnă pentru mine”, a spus Radev.
Potrivit președintelui bulgar, nu există loc pentru și mai multe scuze pentru amânarea modernizării.
„De trei decenii, politicienii bulgari au reformat armata în funcție de considerentele lor economice, rezultatul îl cunoaștem: reduceri drastice, lipsă de finanțare și de noi arme, deficit de capabilități și interoperabilitate limitată”, a spus el. Radev a îndemnat să nu se politizeze sub nicio formă problemele armatei bulgare și măcar în acest domeniu să se lucreze unitar.
Urmăriți-ne pe Telegram