Rada Supremă a votat modificările în legislația penală în legătură cu ratificarea Statutului de la Roma

Parlamentarii ucraineni au susținut modificările în legislația penală în legătură cu ratificarea Statutului de la Roma. Inițiatorul proiectului de lege este Volodimir Zelenski.
Miercuri, 9 octombrie, Rada Supremă, în a doua lectură, a adoptat proiectul de lege nr. 11484 privind modificările aduse legislației penale în legătură cu ratificarea Statutului de la Roma.
În nota explicativă se precizează că, în prezent, Codul Penal al Ucrainei nu prevede răspunderea penală pentru crimele de genocid, crimele de agresiune, crimele împotriva umanității și crimele de război. Adoptarea proiectului de lege va aduce prevederile Codului Penal al Ucrainei în conformitate cu normele Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale. Modificările legislative vor criminaliza răspunderea pentru infracțiuni deosebit de grave, inclusiv pentru cele comise de Rusia pe teritoriul Ucrainei. Aceasta va permite, de asemenea, tragerea la răspundere a Rusiei.
„În condițiile unui conflict armat internațional cu Federația Rusă, alinierea prevederilor legislației Ucrainei privind răspunderea penală la cerințele dreptului penal internațional (în forma Statutului de la Roma) este o problemă de importanță crucială, care necesită soluționare”, se arată în nota explicativă.
Adjuncta șefului Oficiului Președintelui, Irina Mudra, a menționat că ratificarea Statutului de la Roma este una dintre obligațiile Ucrainei în conformitate cu Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Vom menționa că Ucraina a devenit semnatară a Statutului de la Roma încă din 20 ianuarie 2000.
Urmăriți-ne pe Telegram