România va da în judecată Austria din cauza blocadei Schengen
Premierul român Marcel Ciolacu a declarat într-un interviu pentru Der Standard că România va da în judecată Austria la Curtea Europeană de Justiție pentru despăgubiri dacă Viena își va menține veto-ul privind aderarea României la spaţiul Schengen.
Șeful executivului spune că daunele produse României pentru că nu este în spațiul Schengen se ridică la cel puțint 2% din PIB. La un calcul simplu vedem că este vorba despre 6 miliarde de euro.
Ciolacu a declarat că acțiunea împotriva Austriei va începe la Curtea Europeană de Justiție doar dacă Austria se opune din nou intrării României în spațiul Schengen, la reuniunile oficiale din octombrie și decembrie. Știm că un nou Consiliu JAI are loc între 8-9 decembrie anul acesta.
Premierul a reamintit că acuzațiile Austriei legate de migrației nu sunt fondate. România nu are o migrație foarte activă.
El a făcut referire și la intenția Austriei de a se alătura Inițiativei Europene de Securitate Skyshield, un proiect prin care statele membre ale UE vor să își protejeze spațiul aviatic în contextul războiului din Ucraina, Marcel Ciolacu a zis că nu poți pretinde securitate la nivel european și să aștepți ca împreună cu România și state europene să devină parte a proiectului Skyshield, dar să vezi cum se străduiește financiar România să consolideze apărarea europeană și să refuzi în același timp României un drept fundamental ca aderarea la spațiul Schengen.
Inițiativa europeană Sky Shield a început cu Germania în august 2022 și include 17 țări. Scopul acesteia este de a coordona mai bine și, dacă este necesar, de a pune în comun proiectele de achiziții de apărare aeriană terestră.
Țările implicate în prezent sunt: Regatul Unit, Slovacia, Letonia, Ungaria, Bulgaria, Belgia, Belgia, Republica Cehă, Finlanda, Lituania, Țările de Jos, România, Slovenia, Estonia, Norvegia, Danemarca și Suedia.
Urmăriți-ne pe Telegram