Sărbătoare caritabilă la Sadagura, cu târg meșteșugăresc și omagiu adus lui Dmîtro Sirman

Cu prilejul celor 254 de ani de la fondarea Sadagurei, în centrul orașului a fost organizat un târg caritabil și excursii tematice „Secretele Sadagurei”. Toate fondurile strânse în cadrul manifestării vor fi direcționate către Forțele Armate ale Ucrainei, informează portalul C4.

Participanții au avut ocazia să achiziționeze produse artizanale, să ia parte la ateliere de creație, la instruiri de prim-ajutor și la exerciții de tragere.

Un moment special al sărbătorii a fost dedicat memoriei cunoscutului cercetător local și fost consilier din Cernăuți, Dmîtro Sirman, căzut pe front în războiul ruso-ucrainean. Acesta a avut un rol esențial în promovarea și dezvoltarea Sadagurei, a organizat excursii, a apărat interesele orașului în ședințele consiliului orășenesc Cernăuți și a contribuit la popularizarea patrimoniului istoric al Sadagurei.

„Când am sărbătorit jubileul de 250 de ani, organizarea manifestărilor a fost coordonată de tatăl meu, cel care astăzi este Erou al războiului ruso-ucraienna.  Pentru el, dezvoltarea Sadaguirei a  fost sensul vieții… A adus aici numeroase grupuri de turiști, a promovat monumentele arhitecturale deosebite – clădiri vechi de sute de ani, banca, monetăria – toate acestea l-au inspirat să dedice Sadagurei întreaga sa activitate. Chiar și ca deputat, indiferent de cine era primar, tatăl meu a apărat mereu acest cartier”, a declarat Oleg Sirman, fiul lui Dmîtro Sirman și unul dintre organizatorii evenimentului. Pentru vizitatori, Sadagura nu înseamnă doar o parte istorică a orașului Cernăuți, ci și un spațiu al creativității.

Vom reainti, Sadagura a fost fondată în anul 1771 ca monetărie privată și s-a transformat rapid într-un important centru comercial și meșteșugăresc al Bucovinei. Din 1965, cartierul este parte integrantă a orașului Cernăuți.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina