Șeful diplomației ucrainene: “Marea Neagră trebuie să devină o mare NATO”
”Marea Neagră trebuie să devină o mare NATO. Este momentul oportun ca la viitorul summit al NATO să se facă pași hotărâți în această direcție”, potrivit “Interfax-Ucraina” cu referire la declarațiile lui Kuleba la prima Conferinţă privind securitatea Mării Negre sub egida Platformei Internaţionale Crimeea, care are loc la Bucureşti.
Potrivit ministrului de externe al Ucrainei, Dmâtro Kuleba, războiul din Ucraina amenință țările vecine. Diplomatul a amintit despre oprirea alimentării cu energie electrică a Moldovei, în urma unui bombardament al inamicului.
“A venit timpul să transformăm Marea Neagră în ceea ce a devenit Marea Baltică – Marea NATO. Acest război a demonstrat că securitatea regiunii este indivizibilă. Amenințarea asupra unuia este o amenințare pentru toți”, a declarat Kuleba.
Ministrul de externe a subliniat necesitatea creării unei rețele globale de securitate pentru toate țările din regiune. ”Federația Rusă a avut întotdeauna o strategie și a acționat în cazul unor îndoilei din partea Occidentului”, a spus șeful diplomației ucrainene.
“Când NATO a închis ușile pentru Ucraina și Georgia în 2008, Federația Rusă a răspuns rapid atacând ambele țări. Rusia a devenit un maniac, dar unii lideri au decis atunci că cea mai bună strategie este să-l lase pe maniac să fie fericit. Iar aceasta înseamnă că și potențialele sale victime rămân neînarmate”, a spus Kuleba.
Urmăriți-ne pe Telegram