Ucraina a repatriat corpurile a 1 000 de militari decedați. Printre aceștia se află și prizonieri de război decedați în captivitate

La 19 august, în Ucraina au fost aduse din Rusia corpurile a 1 000 de persoane despre care partea rusă susține că sunt militari ucraineni căzuți pe câmpul de luptă. Informația a fost confirmată de Centrul de Coordonare pentru Tratamentul Prizonierilor de Război.

Potrivit sursei citate, printre repatriați se numără și cinci militari ucraineni care au murit în captivitatea rusă. Aceștia figurau pe listele prizonierilor „grav răniți și bolnavi” ce urmau să fie incluși în schimburile de prizonieri, în baza acordurilor încheiate la Istanbul.

În rândul celor repatriați se află, de asemenea, apărători ucraineni căzuți pe direcțiile Donețk, Zaporijjea, Luhansk și Kursk.

Autoritățile au precizat că, în perioada imediat următoare, vor fi efectuate expertize medico-legale pentru identificarea victimelor și stabilirea circumstanțelor exacte ale deceselor.

Repatrierea trupurilor militarilor căzuți rămâne un proces dificil și de durată, desfășurat în condiții de război, însă are o importanță majoră atât pentru familiile eroilor, cât și pentru statul ucrainean, care își asumă angajamentul de a aduce acasă fiecare apărător.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina