Zelenski legalizează proprietățile dobândite ilegal acum peste un deceniu

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat legea nr. 12089 privind consolidarea protecției drepturilor „dobânditorului de bună-credință”. Actul normativ a stârnit controverse, întrucât prevede că bunurile de stat sau comunale, dobândite ilegal cu mai bine de zece ani în urmă, nu vor mai putea fi revendicate de autorități – nici măcar dacă este vorba despre monumente, rezervații naturale sau terenuri transmise prin încălcarea legii.
Potrivit inițiativei legislative, în cazul în care au trecut zece ani de la trecerea unui teren sau bun din proprietatea publică în cea privată, acesta va fi considerat legal dobândit. În eventualitatea unei decizii judecătorești de restituire a unui astfel de bun către stat sau autoritățile locale, actualului proprietar i se va acorda despăgubire la valoarea de piață.
Legea nu se aplică însă obiectivelor de infrastructură critică, bunurilor de importanță strategică pentru securitatea și economia națională, patrimoniului cultural care nu poate fi privatizat și terenurilor din fondul natural protejat.
Cu toate acestea, ONG-uri de mediu și societatea civilă trag un semnal de alarmă: legea ar putea legaliza retroactiv construirea în zone protejate, distrugerea siturilor arheologice sau ocuparea ilegală a malurilor râurilor și lacurilor. Astfel, bunuri distruse sau neglijate intenționat timp de un deceniu pot fi legalizate în favoarea celor care le-au obținut inițial în mod abuziv.
O petiție împotriva acestei legi a fost semnată de peste 25.000 de persoane, însă autoritățile nu au dat curs cererii de a o dezbate public.
Legea intră în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial al Ucrainei.
Urmăriți-ne pe Telegram