În satul Lîsicevo din Transcarpatia funcționează muzeul-fierărie „Gamora” — singura fierărie hidraulică din Ucraina, care păstrează meșteșugurile tradiționale și le oferă vizitatorilor o imagine a modului de viață al localnicilor din secolele trecute. Unul dintre fierarii de aici este Mihail, în vârstă de 76 de ani, care continuă să confecționeze potcoave manual.
Mihail practică această meserie din 1985. Potrivit lui, realizarea unei potcoave durează doar 5–7 minute. Metalul este mai întâi încălzit și prelucrat în forjă, unde se folosește cărbune de lemn și cărbune de tip volinic, deoarece brichetele, spune meșterul, nu ating temperatura necesară pentru forjare.
Fierăria „Gamora” funcționează pe principiul unei mori de apă. Potrivit angajatei muzeului, Olga Petroțki, acesta este unicul obiect de acest fel din Ucraina. Structuri similare istorice mai pot fi găsite doar în Cehia și Germania. Apa dintr-un mic baraj local — numit de localnici „casnia” — este direcționată prin jgheaburi din lemn către o roată hidraulică, care pune în mișcare un ciocan de 150 de kilograme. Forța acestuia este echivalentă cu aproximativ patru cai putere.
Pe teritoriul muzeului sunt expuse și numeroase obiecte de uz casnic ale locuitorilor din Lîsicevo: costume tradiționale, un război de țesut (krosna), un leagăn vechi de peste 150 de ani, unelte pentru prelucrarea lânii și alte obiecte gospodărești.
Printre exponate se află și așa-numitul „popliuvanîk”, un baston folosit de ciobani, întrucât majoritatea localnicilor se ocupau în trecut de creșterea animalelor. De asemenea, colecția include un dispozitiv de spălat rufe folosit înainte de apariția tehnicii moderne.
Un interes deosebit îl reprezintă o ladă veche, care servea drept „valiză”. Potrivit muzeului, un locuitor din Lîsicevo a plecat cu ea în serviciul militar, iar în interior s-a păstrat un document de identitate care îndeplinea rolul unui pașaport.
Directorul muzeului-fierărie, Viktor Petroțki, spune că „Gamora” a fost fondată în secolul al XVIII-lea. Inițial, aici a funcționat o fabrică de hârtie, ulterior transformată în fierărie.
În perioada de activitate intensă, aici lucrau 24 de persoane în trei schimburi, producând unelte agricole și forestiere. Produsele erau exportate chiar și în Ungaria, România, Austria și Iugoslavia.
În prezent, muzeul rămâne nu doar un obiectiv turistic, ci și un important centru al vieții comunitare — aici urmând să fie organizate inclusiv festivități pentru absolvenții școlii locale
Elvira Chilaru
