Destinele lor ar fi putut merge în direcții complet diferite, însă verii Vasîl Kadar și Ivan Furîk, originari din raionul Hust, au ales aceeași cale: să-i ajute și să-i salveze pe cei aflați în pericol.
Încă din copilărie, îi vedeau pe bărbații din familie – bunicul și tatăl – luptând cu flăcările și salvând oameni. Moștenirea nu avea cum să se piardă, iar astăzi a treia generație de pompieri a devenit realitate, se arată pe site-ul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Transcarpatia.
„Aveam 6 ani când am văzut pentru prima dată un incendiu. Ardea un șopron cu fân în gospodăria vecină. Localnicii îi ajutau pe pompieri cum puteau: aduceau găleți cu apă, protejau casele ca focul să nu se extindă. Nici eu nu puteam sta deoparte — deși eram mic, scoteam bucățile arse și împrăștiam fânul ca să nu mai mocnească. Au trecut mulți ani, am văzut sute de incendii, dar pe primul îl țin minte și acum”, își amintește Ivan.
Spre deosebire de vărul său, Vasîl nu plănuia deloc să ajungă pompier. Spune că inițial „a mers pe drumul bătătorit al familiei”, însă cu timpul meseria i-a intrat în sânge. Acum nu se mai poate imagina fără ture, intervenții și plecări în misiune.
„Incendiile, mi se pare, sunt toate la fel — foc, fum, o casă. Ajungi, intri în echipament, lichidezi. Dar situațiile de urgență… sunt, din fericire, mai rare și rămân mai puternic în memorie. La începutul iernii, am salvat un bărbat care se prăbușise sub gheață în timp ce pescuia. Abia mai rezista, așa că m-au legat cu o coardă de siguranță și am pornit către el. Cu câțiva pași înainte de copcă, gheața a cedat și aproape am căzut și eu în apă. După mai multe încercări, a trebuit să coborâm barca. L-am salvat, iar câteva zile mai târziu a venit la unitate să ne mulțumească. Astfel de momente motivează enorm. Pe recunoștința oamenilor ne sprijinim. Dacă faci ceva util pentru cineva — nu trăiești degeaba”, spune Vasîl.
Elvira Chilaru
