Portrete de război: „Comandantul unității noastre a murit în brațele mele”. Povestea unui medic militar din Bucovina

Bogdan cu apelativul militar „Laik” este un medic militar al celei de-a 128-a brigăzi separate de asalt montan din regiunea Transcarpatia. Înainte de începerea invaziei la scară largă, bărbatul nu avea experiență militară sau de luptă. A primit o rană de schijă în zona conflictului, dar bărbatul a refuzat să fie internat, potrivit BucPress Cernăuți. 

Bogdan e originar  din regiunea Cernăuți. Înainte de începerea invaziei la scară largă, bărbatul a lucrat  pentru a câștiga bani în Cehia și Polonia. La începutul anului 2022 a venit acasă în vacanță și trebuia să plece la serviciu pe 23 februarie. “Nu am plecat, am decis să amân călătoria. Și a doua zi a început războiul…”, spune ucraineanul.

Bogdan nu are studii medicale. El își amintește: “La comisariatul militar m-au întrebat dacă vreau să fiu medic militar. Nici nu știam cum voi reacționa la sânge, dar i-am răspuns că, dacă va fi nevoie, pot încerca”. Apoi Bogdan a fost trimis la cursuri speciale, învățat să acorde primul ajutor în condiții apropiate de luptă. “Și după cursuri, ei mi-au arătat o listă cu diferite brigăzi și mi-au propus să aleg  un loc de serviciu. Am ales brigada  128 pentru că am crezut că brigada de asalt montan are nevoie de medici cel mai mult”, a spus Bogdan.

Bghdan a câștigat prima sa experiență de luptă în primăvara lui 2022. El își amintește: „Noi eram în prima linie, iar un băiat tânăr a fost rănit de schije în claviculă. Nu era din unitatea noastră, dar pentru medici nu există așa e al nostru – nu e al nostru”. Am fost la început confuz, dar am depășit starea de neîncredere  și am oferit ajutor. A fost prima dată când am văzut sânge de luptă”.

“După aceea, au fost foarte mulți răniți. Cei mai mulți – în timpul atacurilor din regiunea Herson de la sfârșitul verii și toamna anului trecut. În timpul primului asalt, am avut 28 de evacuări ale răniților în doar o jumătate de zi”, spune soldatul.

Sarcina lui Bogdan este să oprească sângerarea, să acorde primul ajutor și să transporte  luptătorul la punctul de stabilizare, unde va fi asistat de medici profesioniști.

„Din experiență, voi spune că cele mai grave răni sunt de la mortar. Este mai ușor să lucrezi cu răni de glonț, e mai puțin sânge, mai puțină durere. Și dintr-o mină, se întâmplă, mâinile și picioarele sunt rupte. Răniții se comportă foarte diferit, fiecare are propriul prag de durere. Unii oameni intră în panică, țipă, sunt furioși, cred, că acesta este  sfârșitul. Cineva chiar încearcă să mă încurce, nu mă lasă să strâng garoul, pentru că doare și se pare că fac ceva greșit. Îi liniștesc vorbind, îi explic că acum se va simți mai bine, trebuie să aibă răbdare Și se întâmplă ca oamenii să se poarte cu sânge rece”, spune Bogdan.

“Îmi amintesc de băiatul care a călcat pe mina “Petala”. I s-a tăiat piciorul, era mult sânge. L-am întrebat dacă își va injecta un analgezic (întreb mereu în avans) și mi-a spus: “Nu, nu, totul este în regulă.” Și a cerut să i se dea telefonul care a căzut din buzunar pentru a da un apel. S-a comportat foarte calm”, a spus soldatul.

Potrivit acestuia, răniții se liniștesc adesea când văd că un medic a ajuns la ei.

„Necazul este că nu este întotdeauna posibil să te miști repede. În timpul luptei pentru Bahmut a fost imposibil să ajungi repede la soldați – erau tiruri continui de gloanțe. A trebuit să așteptăm întunericul. De asemenea, s-a întâmplat ca răniții să se afle la doar câțiva metri de băieții noștri, iar mitralieriștii  și lunetiștii inamici să nu le permită să se apropie de el și să-l târască la o parte. A fost cel mai greu să lucrezi acolo, toată lumea era epuizată atât psihic, cât și fizic”, a adăugat Bogdan.

“Îmi amintesc de fiecare dintre răniții mei. Au fost mulți – atât cercetași, cât și specialiști din forțele de operații speciale ale Forțelor Armate ale Ucrainei. Fiecare persoană este o poveste separată. Comandantul unității noastre a murit în brațele mele. În timpul focului de mortar”, spune Bohdan.

Am în trei minute. „Dar, din păcate, a fost imposibil să ajut. Era un comandant foarte bun, cel mai bun. Moartea lui este cea mai mare pierdere a noastră… Bombardările  nu s-au oprit atunci, în câteva minute încă patru soldați au fost răniți, printre care și eu. Am refuzat spitalizarea și m-am întors înapoi”, își amintește medicul militar.

Bogdan spune că este cel mai greu să ajuți prietenii pe care îi cunoști bine. “Este ca o criză emoțională – ești mai nervos, mai îngrijorat. Nu am fost niciodată nevoit să ajut inamicul. Dar dacă era nevoie, aș fi ajutat. Pentru a-i  schimba mai târziu cu băieții noștri. De dragul supraviețuirii băieților noștri  îți poți înfrâna emoțiile”.

Soția și părinții lui Bogdan îl așteaptă acasă. Bărbatul spune: “Vreau ca toate astea să se termine cât mai curând posibil. Războiul ne-a schimbat pe toți foarte mult, nu vom mai fi niciodată cum am fost. După victorie cred că o să  pot face orice. Dacă înainte existau îndoieli că ceva ar putea să nu funcționeze, acum nu mai există. După război, totul va deveni  posibil”.

Urmăriți-ne pe Telegram – t.me/bucpress