În regiunea Cernăuți, în cursul săptămânii trecute, localnicii și autoritățile și-au luat rămas bun de la nouă apărători ai Ucrainei care și-au pierdut viața pe front. Potrivit Consiliului Regional Cernăuți, funeraliile au avut loc în mai multe localități ale regiunii, iar fiecare ceremonie a fost însoțită de onoruri militare și de durerea familiilor, camarazilor și comunităților.
Luni, 20 octombrie, pe cimitirul Sadagura din Cernăuți au fost conduși pe ultimul drum sergentul inferior Andrii Kozaciuk, militar al unității A4594, și soldatul superior Mîkola Lîtvîniuk, din Garda Națională a Ucrainei, unitatea 1241. A doua zi, marți, cernăuțenii s-au despărțit de sergentul inferior Denis Didoruk, soldatul Anatolii Rosos și soldatul Petro Koșman, care au servit în diferite unități militare și au căzut în luptă apărând țara.
Miercuri, 22 octombrie, satul Horișni Șerivți și-a condus eroul, sergentul inferior Mîkola Tabaniuk, militar al unității A7035. În aceeași zi, pe cimitirul Sadagura din Cernăuți a fost înmormântat și soldatul Evghenii Zavoronkov, din unitatea A2582.
Săptămâna s-a încheiat cu alte două înmormântări. Vineri, 24 octombrie, în cimitirul central din Cernăuți, au fost conduși pe ultimul drum sergentul superior Dmîtro Luba și soldatul Abdulrahim Suleimanov, militari ai unităților A2582 și A5130.
Comunitatea le-a adus un omagiu tuturor celor nouă eroi care și-au sacrificat viața pentru libertatea și independența Ucrainei. Drapelele, lacrimile și rugăciunile au însoțit cortegiile funerare, iar numele lor vor rămâne înscrise în memoria celor care luptă și speră pentru pace.
BucPress


