Pe teritoriul regiunii Cernăuți, grănicerii au dejucat o tentativă de transport ilegal de produse din tutun peste frontiera de stat. Incidentul s-a produs la punctul de trecere „Mămăliga”, după ce ofițerii unității operative a Detașamentului de Grăniceri Cernăuți au primit informații privind o posibilă contrabandă cu mărfuri accizabile, informează cvnews.cv.ua.
În cursul serii, la ieșirea din Ucraina spre Republica Moldova s-a prezentat un cetățean polonez, născut în anul 1964, aflat la volanul unui autoturism cu plăcuțe de înmatriculare diplomatice. Bărbatul a încercat să evite controlul, însă nu a prezentat documente care să confirme statutul de angajat al unei misiuni diplomatice. În urma verificării comune efectuate de grăniceri și vameși, în portbagajul mașinii au fost găsite mai multe lăzi cu țigări fără timbre de acciz. În total, autoritățile au confiscat aproximativ 6.700 de pachete de produse din tutun, evaluate la peste 970.000 de grivne.
În legătură cu acest caz, forțele de ordine au transmis o sesizare conform art.204 din Codul penal al Ucrainei (producerea, depozitarea sau comercializarea ilegală a bunurilor accizabile).
BucPress


